ISTORIE

Asezarea de secol XIV-XVII

După Paul Nidermaier nucleul localității „este situat pe locul centrului actual. Trebuie să fi fost vorba de cele două șiruri de parcele din dreptul unei pajiști intravilane, a Pieței Libertății, ce continuă de-a lungul străzilor 22 Decembrie 1989 și Dr. Mihalyi de Apșa, respectiv Traian și 1 Decembrie 1918, prelungite în strada Bogdan Vodă. Conform texturii parcelare omogene, între capătul străzii A. Iancu și până aproape de strada Dragoș Vodă, zona a cuprins inițial 130 de proprietăți mari, grupate în două șiruri care pot fi considerate mai vechi.”[1] În schimb, Teofil Ivanciuc susține că „orașul a fost construit de la bun început în jurul bisericii reformate de azi și axat pe două artere paralele. (…) Explicația ar putea consta în faptul că Sighetul a fost din totdeauna un târg, un loc de tranzit, ceea ce a dus la acest tip de habitat.”[2]

Nu putem exclude posibilitatea ca poziția bisericii reformate să fie doar forma incipientă a pajiștii, aceasta să fi fost înconjurată pe trei laturi de șiruri de parcele, care lasă eventualitatea extinderii așezării înspre est. O altă ipoteză plauzibilă fiind și aglomerarea parcelelor în jurul bisericii în cazul primei așezări a „oaspeților regali”, iar în cazul recolonizării ulterioare să se fi preluat forma mai evoluată a șirurilor ce formează actuala pajiște. Dar având în vedere faptul că „singurele săpături arheologice din zonă, realizate în anul 1983 de către dr. Radu Popa «au fost încheiate prematur şi nu au dus la rezultate concludente»”[3], acestea rămân doar simple supoziții.

În favoarea teoriei centralității bisericii în organizarea orașului, ar putea sta chiar vechimea clădirii, ea fiind atestată prin diploma emisă la 11 iulie 1346 de către consiliul episcopal din Eger în care apare menţionat „Dominus Benedictus rector Ecclesiae de Zygeth”[4], document ce confirmă că la Sighet exista deja o comunitate închegată cu preot paroh, deci şi cu o biserică, precum şi faptul că aici se găsea şi un vicariat. Este adevărat că din această diplomă nu putem ști dacă este vorba de actuala biserică reformată sau de alta, dar după o analiză stilistică comparativă a elementelor decorative păstrate până în prezent (în partea inferioară a faţadei vestice a turnului clopotniţă, singurele elemente care se mai păstrează din vechea biserică), se poate trage concluzia că acestea ar data din prima jumătate a sec. XIV datorită „similitudinilor cu portalurile de la Băgaciu, Aţel, Turda, Tg. Mureş”[5],  precum şi cu portalul turnului lui Sf. Ştefan din Baia Mare[6], toate fiind datate în perioada așezării coloniștilor pe aceste meleaguri. 

Cu privire la curbura șirurilor, și cu precădere a celui nordic înspre capete, o justificare ar fi „tendința obținerii unui spațiu liber închegat. Atât curbura pronunțată a frontului străzii 22 Decembrie 1989, cât și curba foarte lină în dreptul Pieței Libertății și noua curbă, mai pronunțată, în aliniamentul străzilor Traian și 1 Decembrie 1918, sugerează o delimitare a spațiului, reducând optic deschiderea de la cele două terminații ale acestuia. Ele însă nu îl închid complet, păstrându-se astfel o legătură mai directă cu peisajul ambiant.”[7] O altă teorie vehiculată ar fi „că orașul a fost înconjurat cândva de zid sau palisade, latura circulară a acestei presupuse fortificații fiind păstrată până azi pe aliniamentul caselor străzii 22 Decembrie 1989, care descrie un arc de cerc cu o rază de minim 150 m la nord-vest de biserica reformată, curbură dublată de strada Pintea Viteazu. Acest lucru este surprins și de harta orașului din 1852, unde se remarcă cartierul dispărut încă din secolul XIX.”[8]

Fără a exclude teoriile sus menționate, o motivație a curburii șirului nordic, în zona de est a așezării, poate fi datorată particularităților geografice, fie terenului mai mlăștinos (datorită apropierii de confluența celor două râuri, ale căror curs fluctua destul de mult), fie datorită cursului de apă (poate chiar un mic braț al Izei) care străbătea pajiștea de la est înspre vest (reprezentat chiar și în planul localității de la 1765). O altă explicație ar putea fi necesitatea dispunerii, la intrările în pajiște, a unor “porți de lemn”[9], și înființarea unor “locuri unde se plătea vamă”[10], ajutate de orientarea pajiștii pe direcția est-vest, ce coincide cu direcția principalului drum comercial din zonă.

Pajiștile intravilane fusiforme „larg răspândite în estul Slovaciei”[11], sunt des întâlnite și în cazul localităților de pe Valea Tisei, dintre care Seleușul (Nagyszollos/Vinogrdovo) are cele mai multe similitudini cu configurația planimetrică a Sighetului, fapt ce ar întări teoria provenienței „oaspeților regali” care s-au așezat la confluența Izei cu Tisa. 

„Este remarcabil că în perioada respectivă s-au adoptat forme asemănătoare cu acelea anterioare și nu s-a recurs la o compoziție formată din cvartale alăturate, larg răspândită pe atunci, mai ales în Polonia. Deja din faza conceperii generale a așezării în ansamblul ei, s-au preferat trasee mai libere, cu anumite curbe și decalaje ale aliniamentelor. Concomitent există și neregularități, care pledează pentru o transpunere a intențiilor inițiale, în realitate doar în mod treptat.”[12]

„Lungimea mare a pajiștii, de aproape 900 m, a fost structurată în două porțiuni prin intermediul cimitirului cu biserica. În acel loc central, edificiul de cult constituia totodată dominanta arhitectonică a așezării, fără de care compoziția urbanistică generală nu poate fi înțeleasă.”[13]

„Curând; după realizarea fronturilor pajiștii; s-a trecut la o extindere a zonelor parcelare. Până la Moartea Neagră, numărul familiilor ajungând la cca. 250, iar pajiștea intravilană fiind deja foarte lungă, putem presupune amenajare unor șiruri de loturi noi în spatele celor deja existente, adică în dreptul străzilor Pintea Viteazul, Mihai Viteazul, Gh. Doja și Gh. Șincai. Dar, întrucât ulterior mărimea localității a scăzut foarte mult, parcelările respective au fost dezafectate, astfel încât nu se poate spune mai mult despre ele.”[14]

Așezarea prelungită în decursul timpului, în mai multe etape succesive, si-a păstrat „schema planimetrică de bază (…) și în cazul micilor extinderi ulterioare, fapt dovedit de un plan din secolul ala XIII-lea (ridicare Iosefina).”[15]


[1]   Paul Niedermaier, Geneza orașelor medievale în Transilvania, Editura Academiei Române, București, 2016 p. 316

[2]   Teofil Ivanciuc, Sighetul Marmației. Ghid cultural turistic, Editura Echim, Sighetul Marmației, 2007, p. 28

[3]   Teofil Ivanciuc, „Demitizarea istoriei: despre biserica reformată din Sighet”, teofilivanciuc.weeby.com, http://teofil-ivanciuc.weebly.com/demitizarea-istoriei-despre-biserica-reformat259-din-sighet.html, accesat în 28.08.2017

[4]   Ioan Mihalyi de Apşa, Diplome maramureşene din secolul XIV şi XV, Sighet, 1900, p. 23, https://library.hungaricana.hu/hu/view/KozMagyOkmanytarak_Maramarosi_diplomak_14_15_szazad/?pg=0&layout=s, accesat în 28.08.2017, apudMihai Dăncuş, Sighetul Marmaţiei la cumpăna dintre milenii, Ed. Muzeul Maramureşului, Sighetul Marmaţiei, 2001, p. 106

[5]   Teofil Ivanciuc, „Demitizarea istoriei: despre biserica reformată din Sighet”, teofil-ivanciuc.weebly.com http://teofil-ivanciuc.weebly.com/demitizarea-istoriei-despre-biserica-reformat259-din-sighet.html, accesat în 28.08.2017

[6]   Attila Weisz, „Turnul Sf Ştefan, Baia Mare”, Transindex.ro, http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/monument.php?id=178, accesat în 28.08.2017

[7]   Paul Niedermaier, Geneza orașelor medievale în Transilvania, Editura Academiei Române, București, 2016 p. 316

[8]   Teofil Ivanciuc, Sighetul Marmației. Ghid cultural turistic, Editura Echim, Sighetul Marmației, 2007, p. 28

[9]   Ibidem

[10]  Ibidem

[11]  Paul Niedermaier, Geneza orașelor medievale în Transilvania, Editura Academiei Române, București, 2016 p. 318

[12]  Ibidem, p. 317

[13]  Ibidem, p. 316

[14]  Ibidem, p. 317

[15]  Paul Niedermaier, Geneza orașelor medievale în Transilvania, Editura Academiei Române, București, 2016, p. 543


Bibliografie

Dăncuş Mihai, Sighetul Marmaţiei la cumpăna dintre milenii, Ed. Muzeul Maramureşului, Sighetul Marmaţiei, 2001

Niedermaier Paul, Geneza orașelor medievale în Transilvania, Editura Academiei Române, București, 2016

Ivanciuc Teofil, „Demitizarea istoriei: despre biserica reformată din Sighet”, teofil-ivanciuc.weebly.com http://teofil-ivanciuc.weebly.com/demitizarea-istoriei-despre-biserica-reformat259-din-sighet.html, accesat în 28.08.2017

Ivanciuc Teofil, Sighetul Marmației. Ghid cultural turistic, Editura Echim, Sighetul Marmației, 2007

Weisz Attila, „Turnul Sf Ştefan, Baia Mare”, Transindex.ro, http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/monument.php?id=178, accesat în 28.08.2017